luni, 7 ianuarie 2013

FRITTATA CU MASLINE SI CIUPERCI


Rapid si gustos cu “resturile de ieri”! Imi ramasese o jumatate de piept din gaina umpluta cu lamai, ceva ciupercute trase la tigaie, cateva masline verzi cu gogosari, asa ca le-am combinat in dimineata asta pentru un mic dejun gustos si satios.

Necesar: 8 oua, 1 ceapa mica, ½ piept de gaina preparat, 20 de masline verzi cu gogosari, 3 lg ciuperci sotate, sare si piper.

Am batut oualele cu un praf de sare si unul de piper, am adaugat ceapa taiata marunt, ciupercile, maslinele feliate si pieptul taiat cubulete, si le-am turnat in tava unsa cu putin ulei de masline.
Am lasat la cuptor cam 25 min.
Am servit cu ketchup dulce si branza topita.

Observatii: Ies 6 portii mai mici sau 5 lejere!!!













joi, 3 ianuarie 2013

IDEI PENTRU MASA DE REVELION

Stiu ca a trecut revelionul, deja suntem in a treia zi a anului 2013, insa credeti ca in focul pregatirilor, mai aveam eu timp sa si postez ceva? Sunt multumita ca am reusit sa am ceva poze.

Ca de fiecare revelion, am incercat sa am o diversitate multumitoare, asa ca pe langa porc (sarmale, piftie, friptura cu vin, muschi in crusta de piper si condimente, piept la cuptor cu mirodenii), am avut si iepure, si peste, pui (pulpe in aluat cu ciuperci si feta) si gaina (umpluta cu lamai). Desi, daca este sa ma iau dupa superstitiile legate de trecerea dintre ani, puiul si mai ales gaina, nu aveau ce cauta pe masa noastra, pentru ca servind aceste "rase", se spune ca in urmatorul an vei risipi ca gaina!!! Cum nu este cazul la mine, risipa fiind un defect de care m-a ferit Dumnezeu, nu mi-am facut griji! Si oricum m-am scos, nu?, pentru ca am avut peste la masa, deci o sa trec prin necazuri si greutati (Doamne feri !) ca pestele prin apa!!! Totul insotit de muraturi diverse (gogosari dulci, gogosari umpluti, ciuperci marinate, castraveti, pepeni murati, salata de varza...), de salate (salata de vinete, salata de ardei copti, salata de sfecla cu porumb, salata de telina) de zacusti de 8 feluri (si sa stiti ca nu exagerez si nici nu va mint pentru ca am facut zacusti de:  fasole, vinete,  ciuperci,  dovlecei,  gogonele,  ardei,  morcov si telina)  si de lipii, facute pe vatra cu lemne. Si sa nu uitam de cozonaci si prajituri (cataif, tort tiramisu facut de fina mea, o bunatate !!!, prajitura festiva, prajitura cu banane, prajitura cu rom...). In viteza mea de a fi masa plina, pe unele salate chiar am uitat sa le pun, daramite sa le mai si pozez!!!
In fine, "vorba lunga saracia omului", asa ca trecem la fapte, adica imagini!
Iar concluzia e simpla: "clar imi trebuie o masa mai mare!!!"























 

miercuri, 2 ianuarie 2013

PRAJITURA FESTIVA

Asta este inca o reteta venita de la Deva. Este intr-adevar o reteta de zile mari. Poate ca in final nu a aratat foarte festiv, dar este atat de buna, ca nu o sa va mai puteti opri din mancat!!! Merita tot efortul!!!

Necesar: Blat 1: 8 albusuri, 200 g zahar, 350 g nuca macinata.
Blat 2: 6 oua, 6 lg faina, 6 lg zahar, 1 praf copt, coaja de lamaie,  eu am pus si 2 lg pudra roscove (cacao).
Crema: 8 galbenusuri, 200 g zahar, 5 lg lapte, 4 lg faina, 1 esenta vanilie, 400 g unt/margarina.
Sirop: 200 ml apa, 50 g zahar, 1 esenta rom.
Glazura: 200 g frisca lichida, 200 g nutella.

Pentru blatul 1 am  batut albusurile tari cu zaharul si nuca macinata (cu sucitorul, sa nu fie foarte marunta). Am dat la cuptor la foc mediu cam 15-20 min. Aveti grija ca se arde usor!
Pentru blatul 2 am batut oualele cu zaharul, apoi am adaugat amestecul din faina, praf de copt si roscove. In reteta initiala nu este cacao, rezultand un blat alb, dar eu am vrut sa se vada super, insa avand in vedere ca am cam rumenit blatul de albusuri, nu prea mi-a reusit contrastul. In plus in reteta originala se bat albusurile cu zahar, apoi se incorporeaza galbenusurile cate unul, coaja de lamaie si faina cu praful de copt.

Cand ambele blaturi au fost coapte,  le-am lasat la racit si m-am apucat de crema. Migaloasa treaba! Galbenusurile amestecate cu zaharul, laptele si faina, le-am pus intr-o cratita pe baie de apa, pana s-au ingrosat ca o budinca, mestecand din cand in cand. Cand s-a racit am amestecat cu esenta si cu margarina frecata spuma. Acum trebuie sa recunosc ca nu prea am avut rabdare si timp, nici sa se raceasca crema complet, nici  sa bat margarina pana sa o fac spuma, si ce sa vezi??? Pe masura ce lucram crema, vedeam cum se separa si se taie!!! Daca vi se intampla si voua treaba asta, dati inainte, cand o puneti la frigider, se corecteaza, inchegandu-se!

Pentru sirop am pus apa cu zaharul pe foc si cand a dat in clocot si s-a topit si zaharul, am stins focul, am racit un pic, am adaugat esenta si am turnat cu lingura peste blatul din tava.

Pentru glazura trebuia sa am nutella, dar cum eu nu am gasit, am sacrificat toti mosii, brazii si globurile  de ciocolata pe care le aveam sub brad. Am pus ciocolata maruntita in frisca lichida pe foc, intr-un ibric, pana s-a topit. Am lasat-o putin sa se racoreasca si sa se mai ingroase, si am turnat-o peste prajitura.


Asamblarea: Am pus in tava blatul 2, pe care l-am insiropat bine, am turnat deasupra toata crema, facand din folie de aluminiu niste pereti sa nu curga in laterale. Am acoperit cu blatul 1, presand usor, turnand deasupra glazura. Am dat la frigider cateva ore bune, iar cand am taiat-o a fost super, nu a curs.

Observatii: Este o prajitura care se pastreaza la frigider, pentru ca avand atata margarina in crema, se inmoaie repede.





miercuri, 26 decembrie 2012

CRACIUN FERICIT

Dragilor, va urez multa sanatate, muuulta sanatate, multa liniste si numai ganduri bune. Copii  sa va aduca numai bucurii si familia sa va fie intreaga si intregita.

Nu ma mai certati ca nu am mai postat nimic in ultima vreme, dar am fost super ocupata. Anul asta am pregatit pentru a treia oara petrecerea de craciun pentru copii colegilor de la serviciu (inclusiv ai mei) J, pentru a doua oara tombola de craciun pentru colegii mei de la IT J , si, din pacate,  primul an (dupa trei consecutiv) in care nu am pregatit petrecerea de craciun de la clubul de karate Hanshi L, pentru ca a Alex s-a retras pentru o perioada.
Asa ca am avut pe lista cam 50 de copii (si peste 70 de parinti, bunici, matusi...) si deci,  de impachetat peste 100 de cadouri pentru copii si in jur de 60 pentru tombola, de cumparat decoratiuni si de aranjat sala pntru petreceri, de impodobit bradul,de asigurat distractia pentru copii pana vine mosul (baloane de sapun, masti, bomboane care trosnesc in gura...),  de facut lista pentru mosul cu copii cuminti...si... ghiciti cine a facut toate prajiturile??? EUUU! Bineinteles, pentru ambele petreceri. Si cum eram in postul craciunului si am toata admiratia  pe cei care au decis sa respecte postul, am facut separat prajituri de post si de dulce. Sa nu credeti ca,  daca suntem in post, asta inseamna ca nu putem gati prajituri sau feluri de mancare de post, care sa aiba un gust senzational!!!
 In plus,  pentru ca venea craciunul, si cele trei culori care il caracterizeaza (asa am crezut eu!) sunt rosu, verde si alb, am facut si o gramada de turta dulce si biscuiti colorati. Nici nu va inchipuiti cat m-au durut degetele de la mana dreapta, dupa procesul de ornare a tuturor bucatelelor de turta dulce, rezultate dintr-un kg de faina (muuuulte rau!) cu creioane de glazurat de la Dr.Oetker. Totusi, judecand dupa fetele copiilor,  cand au vazut toti omuletii de zapada, toti bradutii, renii si stelutele de turta dulce, mi-am dat seama ca a meritat din plin efortul.

Astfel ca la sfarsit "meniul" arata asa:

DE POST:
- cataif;
- prajitura cu mere, nuca si gris;
- negresa de post cu nuca;
- salam de biscuiti;
- napolitane cu crema de rahat;
- prajitura cu marmelata de capsuni si nuca;


DE DULCE:
- mini savarine;
- mini tarte (corabiute) cu crema de vanilie si fructe sau nuca;
- prajitura Morena;
- prajitura Musuroi de cartita;
- caciuli de cazaci;
- prajitura lamaita cu foi;
- napolitana cu crema de banane;
- biscuiti colorati;
- muuulta turta dulce.

Si vreti sa vedeti si poze ??? .....Ce credeti, m-am descurcat????




























sâmbătă, 1 decembrie 2012

LA MULTI ANI, ROMANIA!

LA MULTI ANI ROMANI SI ROMANIA!!!

Nu stiu de unde vine obiceiul sa mananci fasole cu carnati de 1 decembrie, din ce negura a timpurilor . Chiar m-a intrebat Lavinia mea, de ce se mananca de ziua Romaniei, fasole cu carnati si nu altceva. I-am raspuns ca :"probabil ca romanul nu vrea sa-si uite originile lui de Moromete!"
Treaba e, ca nu-mi place ce vad la stiri, bataia generala la care ajunge poporul, incercand sa prinda o portie de fasole si un carnat. Romanii, mare popor credincios in veacuri, uita de faptul ca suntem in postul Craciunului, uita de bunacuviinta si de ponderatie, si se impinge cu forte inzecite, calcand totul in picioare, pentru 30 de boabe de fasole.
Asa ca, am facut acasa, fasolica traditionala cu carnat si ciorba de fasole cu afumatura, servite cu muraturi si un vin rosu, care de la prima gura, simti cum iti pune sangele in miscare. Nu ma condamnati ca nu am tinut postul, dar am facut hatarul fetelor mele!!!