miercuri, 20 iunie 2012

SALATA ORIENTALA DIN CARTOFIORI NOI

Necesar: 1 kg cartofiori noi mici, 1 ardei rosu mare, 5 fire ceapa verde, 1 legatura marar, 1 legatura patrunjel, sare, ulei si otet.
Am fiert cartofii mici si noi, in coaja. Au nevoie de un timp mai redus de fierbere, fata de cei vechi. Am tocat ceapa verde (de la mine din curte, da? J), ardeiul cubulete si le-am pus peste cartofii curatati de coaja si lasati intregi. Am pus sare, ulei si otet (dupa gust), am amestecat bine, apoi am adaugat verdeata tocata si un praf de piper.
Am lasat la rece un pic inainte de a o consuma.
Observatii: E buna si calda si rece. Daca intentionati sa puneti si rosii, faceti asta, dar doar daca  o serviti tot atunci, altfel in cateva ore rosiile o sa va strice salata, inmuindu-se!









luni, 18 iunie 2012

CIUPERCI TRASE LA TIGAIE CU USTUROI

Necesar: 1 kg ciupercute foarte mici, 2 lg ulei de masline, 1 lg boia, sare si piper, 1 capatana usturoi romanesc.
Am spalat foarte bine ciupercile, si le-am lasat sa se scurga. Intr-o tigaie, am pus uleiul si am adaugat toate ciupercile odata. Am invartit mereu in ele. Cand au fost gata (repede,  in 10-12 min), am adaugat sare si piper, boia si am amestecat pentru a le repartiza uniform. Apoi am adaugat usturoiul pisat bine si am mai lasat un minut. Am oprit focul si am pus un capac sa se mai inabuse putin.
Excelent si ca fel principal (in post, si nu numai), dar si ca garnitura.











CREMA DE ZAHAR ARS

Nu mai facusem o crema de zahar ars de cel putin 100 de ani, asa ca a trebuit sa remediez urgent problema! Si o sa incerc cat de curand si un tort cu crema de zahar ars!
Este un desert, pe cat de simplu de facut si din putine ingrediente, pe atat de gustos si pretentios, chiar elegant.
Necesar: 200 g zahar + 6 lg, 1 l lapte, 8 oua, 1 esenta de rom, 2 plicuri zahar vanilat.
Am pus laptele la fiert (era de vacuta, proaspat) si l-am lasat sa se racoreasca. Am pus cele 6 lg de zahar intr-o cratita pe foc. Cand s-a topit pana la fluidizare, am intors cratita incet, sa imbrac peretii ei in caramel. Am lasat sa se raceasca. Am separat oualele si am frecat galbenusurile cu zaharul si esenta de rom. Albusurile le-am batut bine cu zaharul vanilat. Peste galbenusuri,  am turnat laptele cate un pic, pana l-am terminat, apoi am incorporat usor si albusurile tari. Am turnat compozitia in cratita tapetata cu zaharul ars si am pus-o la cuptor, intr-o tava mai mare si mai inalta, cu apa in ea. Dureaza mai mult decat daca o  puneti fara sa o mai bagati in tava cu apa, dar iese mai bine si nu mai ai grija ca se arde. A stat la cuptor, cred ca vreo 50 min. Trebuie sa stea,  pana vedeti ca se incheaga si se misca in cratita ca o budinca.  Am lasat-o sa se raceasca, apoi am pus-o la frigider cateva ore.
Am servit-o rece, cu sosul de caramel pe deasupra.
Observatii: Daca faceti cu lapte pasteurizat din comert nu mai este necesara fierberea lui. Daca auziti zgomote suspecte din cratita in care ati topit zaharul, nu va speriati, este doar caramelul care se crapa la racire.
Atentie cand o puneti in farfurie, este fragila si se rupe repede!












HAMSIE LA GRATAR

Daca vreti sa nu faceti fum in casa si sa mancati mai sanatos, adica fara prajeli, faceti un gratar de hamsie. Da, ati auzit bine! Un gratar de hamsie.
E foarte simplu de facut.
Necesar: 1 kg hamsii (mai maricele), condimente pentru peste, 2 lg ulei, bête de frigarui.
Am spalat bine hamsiile, le-am dat prin condimente si le-am stropit cu ulei, apoi le-am insirat pe frigarui, cu grija sa nu se rupa. Pentru asta ne trebuie hamsii proaspat congelate, ca la cele proaspete nu prea avem acces din cauza distantei.
Am pus frigaruile pe un cadru de fier, deasupra jarului. S-au facut destul de repede. Dupa ce le-am perpelit indeajuns, m-am milostivit de ele si le-am lasat sa mai inoate inca odata in oceanul de mujdei, inainte sa faca cunostinta cu intunericul si goliciunea din burtile noastre, duse cu pluta de mamaliga.




joi, 14 iunie 2012

SALATA DE ROSII CU BRANZICA

Cand vrei sa mananci usor, seara sau intr-o zi calduroasa, ce e mai bun si mai racoros decat o salata de rosii cu branzica?
Necesar: 5 rosii, 1 ardei gras, 3 fire ceapa verde, 1 castravete, marar verde, sare si ulei.
Toata lumea stie sa faca macar o salata de rosii, pe langa o omleta, sau niste cartofi prajiti. Se taie rosiile felii, in forma si dimensiunea dorita, ardeiul fasii, ceapa si castravetele rondele, se sareaza, se toarna un pic de ulei, mararul tocat (sau patrunjel), iar peste ea se pune branza taiata cubulete sau rasa.









miercuri, 13 iunie 2012

COZONAC CU ROSCOVE SI STAFIDE

Cum am primit anul asta, de ziua mea, o masina de facut paine, am zis sa incerc si un cozonac sa vedem ce iese. Asa ca de Inaltarea Domnului am incropit repede un cozonac , care impreuna cu celelalte doua clasice, mi-au innebunit simturile olfactive, mie si tuturor celor din vagonul de metrou in care eram, in drum spre serviciu.
Necesar: 2 oua, 250 ml lapte, 120 ml ulei, 4 lg pudra de roscove, 3 lg de stafide, 2 oua de ciocolata (confiscate de la copii mei, dar atentie! A se folosi fara surpriza dinauntruJ!), 1 plic de drojdie uscata de 7 g, 5 lg zahar , un praf de sare, ½ esenta de migdale, 370 g faina.
Am pus toate ingredientele in masina, incepand cu lichidele, urmand cu prafurile, apoi cu solidele, iar ultima deasupra am pus drojdia, apoi am lasat-o sa-si vada de treaba, in timp ce imi vedeam si eu de a mea. Adevarat ca eu am facut trei cozonaci pana a facut ea unul, dar asta e!
A iesit o nebunie, una dintre colege a zis ca-i aduce aminte de o prajitura pe care i-o facea mama ei cand era mica. Cert este ca ai mei copii, care nu se impaca deloc cu gustul de migdale, l-au ocolit spre bucuria celorlati,  care l-au dat gata langa o cana cu lapte proaspat.

Observatii: Din cantitatile astea, mi-a iesit un cozonac de 800g, dar mai inalt. Seamana cu o painica neagra, dar poza nu poate mirosi a migdale, sa va convinga ca e super bun.






PRAJITURA CU DULCEATA DE CAISE SI NUCA

Aveam cateva caise care erau prea coapte ca sa mai fie pe placul copiilor mei, asa ca le-am scurtat suferinta si le-am facut dulceata. Cum la sfarsit mi-a dat cu virgula (adica un borcan nu a vrut sub nici o forma sa se umple!), ca sa nu se zahariseasca (desi nu avea cum, pentru  ca eu pun lamaie la dulceata), am facut cu ea o prajitura.
Necesar: 5 oua, 200 g margarina, 1 cana mare lapte (cam 350 ml), 1 praf de copt, 3 plicuri de zahar vanilat, 1 cana de zahar (de 200 ml), 2 cani de faina, 1 esenta de vanilie si coaja de lamaie rasa, ½ borcan de dulceata (de 800g), o mana de nuca, 1 lg nuca de cocos.
Am batut oualele cu zaharul si zaharul vanilat, am adaugat margarina inmuiata un pic la microunde (cam 20 sec), laptele, esenta, coaja de lamaie si faina amestecata cu praful de copt. Am turnat amestecul rezultat,  intr-o tava tapetata cu hartie de copt, iar pe deasupra am picurat cu lingura dulceata de caise si dulceata de gogonele (care mai era un pic in borcanul din frigider; mergem pe principiul nimic nu se pierde!!!!) si am presarat nuca rupta in bucatele mai maricute. Imi place nuca in prajituri, la nebunie!! Am presarat si putina nuca de cocos.
Am pus tava la cuptor cam 30 min, pana s-a copt bine, apoi am lasat-o sa se raceasca inainte sa o tai.
Minunata!
Observatii: Se pastreaza bine la frigider si e si mai buna rece.













TOCANITA DE VITEL CU MUUUULTE LEGUME

Necesar: 5 bucati de piept de vitel (cam 1 kg), 5 – 6 cartofi noi mari, 2 cepe mari, 10 – 15 ciupercute,  ½ conopida micuta,  4 morcovi subtiri, 2 ardei gras rosu, ½ borcan mazare, ½ borcan fasole galbena teci, 1 cutie rosii in bulion, 1 cana mare vin rosu, 1 legatura marar, sare si piper.
Am taiat pieptul bucatele mai mici, scotand osul, si le-am pus la fiert. Cartofii i-am taiat cuburi si i-am pus si pe ei la fiert, separat. Morcovii i-am taiat rondele, ardeii cubulete, ciupercile le-am lasat intregi, pentru ca erau foarte micute. Conopida am desfacut-o in buchetele foarte mici.  Am tocat ceapa si am pus-o la calit. Peste ea am adaugat morcovii si ardeii, ciupercile si conopida si carnita de vitel. Cand s-au inmuiat, am adaugat o cana de apa si o cana de vin rosu si rosiile din bulion tocate, sare, piper,  1 lg de condimente pentru peste de la Galeo (nu va mirati, stiti ce bine se potrivesc?) si am lasat sa scada un pic. Intre timp, am scurs cartofii, pe care i-am fiert doar pe jumatate, si i-am pus in tava mare in care urma sa pun tocanita la cuptor. Peste cartofi am pus mazarea si fasolea galbena, de la borcan, gata fierte. Zeama in care a fiert carnea de vitel nu am aruncat-o, am strecurat-o si am pastrat-o pentru o supa de rosii. Peste cartofi, in tava, am pus toate celelalte si am pus la cuptor pentru 15-20 min, sa se intrepatrunda aromele. La sfarsit am pus pe deasupra si o legatura de marar tocata.
Am servit cu orez la minut (o sa va explic eu ce e), ca si cum nu ar fi fost destul de bogata si asa.










MOSII DE VARA

Asta este inca o sarbatoare  care imi aduce aminte de invataturile bunicii mele. Imi spunea ca,  inainte sa inceapa vara si inainte sa ne bucuram noi, vii, de fructele ei, trebuie sa avem grija sa dam mai intai mortilor “sa manance”!  Asa ca,  in fiecare an, desi ne lasa gura apa ca dupa potopul lui Noe, primele trufandale, cirese si capsuni, legate la coada canii de pamant, impreuna cu castronul din acelasi pamant ars, plin de orezul aburind si mirosind a lapte proaspat, luau calea vecinilor, si abia dupa,  venea randul nostru.  Acum e randul meu sa fac orezul cu lapte de mosi, dar trufandalele, nu mai vin din gradina bunicii (casa si gradina ei au disparut cu 2 luni inainte de decembrie ’89 L), ci de pe tarabele din piata, unde au aterizat din tarile vecine sau de cine stie unde!
Ca sa fie vara multumita, langa orezul cu lapte si stafide, langa coliva dulce si mirosind a rom, am asezat si cate un ousor de tara, fiert, cate un castravete si cate o rosie, impreuna cu o prajitura cu visine si capsuni.
Ce am uitat la momentul executarii pozei, (si o sa-mi atrageti atentia, sunt sigura, asa ca imi fac eu mea culpa dinainte) a fost sa torn vinul in cani.







VARZA NOUA CU CARNATI

Asa o pofta de varza (in orice forma) imi face mararul asta proaspat, verde inchis si puternic parfumat, incat nu ma pot abtine sa nu fac cate o salata aproape in fiecare zi. De data asta insa am facut o varzica calita, pentru ca aveam niste carnati buni in frigider.
Necesar: 3 verze noi (sau cate vreti voi), 1 legatura marar, 1 cutie rosii in bulion si 2 lg bulion, sare si piper, carnati (sau afumatura).
Am tocat varza si am frecat-o bine cu sare. In felul asta se inmoaie si nu mai ocupa atata loc in cratita. Am pus-o la foc cu 2 cani de apa peste ea. Cand varza a fost aproape fiarta, am adaugat rosiile taiate cubulete cu tot cu sucul in care au stat. Cand toate au fost fierte, am gustat si am mai pus un pic de sare, piper si bulionul si am mestecat bine. Am mai lasat sa dea un clocot dupa ce am pus in varza si carnatii prajiti in prealabil. Am tocat mararul si l-am pus si pe el dupa ce am oprit focul. Am pus capacul si am mai lasat sa se inabuse in propria ei caldura.
Observatii: Puteti sa caliti varza in putin ulei si apoi sa puneti apa peste ea.