miercuri, 10 iulie 2013

LINTE VERDE CU COASTA AFUMATA

Mama mia,  ce buna mi-a iesit!!!! Nu vedeti compatibilitatea dintre ele? Incercati-o!!!


Necesar: 1 coasta afumata, 3 cepe uscate mari, 2 ardei gras galbeni, 10 rosii coapte, ½ kg linte verde uscata.

Am tocat ceapa si am pus-o la calit. Ardeii i-am taiat cubulete si i-am pus peste ceapa. Coasta am taiat-o bucatele si am pus-o si pe ea in tigaie, peste ceapa si ardei. Am adaugat lintea uscata si rosiile cubulete si le-am lasat sa fiarba. Rosiile fiind foarte coapte si zemoase, nu au mai necesitat decat un minim de adaos de apa (1/2 pahar). Am lasat pana s-a hidratat si lintea si s-a legat sosul lasat de rosii.

Am servit cu ardei copti.





marți, 9 iulie 2013

CIORBA DE ROSII CU SPANAC SI TAITEI



 
Necesar: 1,5 kg rosii coapte, 2 ardei grasi galbeni, 1 morcov, 2 cepe, 5-6 cartofi noi, cateva cuburi de spanac congelat, sare si piper.

Am tocat toate legumele cubulete si le-am pus in oala cu presiune. Am pus 5 l de apa peste ele si le-am pus la fiert. Cand au fost gata, le-am adaugat sare dupa gust, 2 lg ulei, cuburile de spanac si o mana de taitei lati si am lasat pe foc pana a dat in clocot.

O ciorba cu un gust minunat de rosii, buna si rece, dar si rece de la frigider, pentru zilele calduroase care ne incearca!




duminică, 7 iulie 2013

SOS PENTRU PASTE PENTRU IARNA


Am plecat la “plesneala” cu sosul asta, pentru ca initial voiam sa fac kethup, dar m-am razgandit pe traseu si am facut un experiment cu legumele din casa! A iesit un sos foarte bun. La iarna, cand n-o sa am chef de facut mancare, fierb repede niste paste si trantesc un borcan de sos peste ele si voila….gata masa!!!


Necesar: 9 kg rosii bine coapte, 2 kg ardei gras galben, 1,2 kg ceapa uscata, 5 buc morcovi, 6 lg sare mare, 8 lg zahar, 1 pahar otet (200 ml), 1 plic cimbru maruntit uscat.

Am dat rosiile prin masina speciala de rosii, iar ardeii, ceapa si morcovii prin masina normala de tocat carne, apoi le-am amestecat bine pe toate. Am pus sarea mare si zaharul si am mestecat cateva minute sa fiu sigura ca s-au topit. Am turnat si otetul si cimbrul maruntit si am mai mestecat odata. Am pus la foc in doua oale, umplute pe jumatate, ca rosiile cand fierb se cam ridica spre marginea oalei si mi-era mila de aragazul meu! Am lasat pe foc potrivit pana a scazut la jumatate, si nu mai forma spuma, iar sosul era legat (cam o ora). Am lasat sa se racoreasca si am pus amestecul la borcane, pe care le-am fiert cam 40 minute.

Mi-au iesit 13 borcane: 5 de 800g si 8 de 450g.