luni, 26 decembrie 2011

FRIPTURA DE PORC CU VIN LA CUPTOR


Asta este friptura care imi imprastie mirosul sarbatorilor in casa!!!

Necesar: 4 kg pulpa porc, 3 capatani usturoi, 1 cana vin rosu, 1 cana mare bulion.

Am bucatit pulpa, am pus-o la fiert in oala cu presiune. Am scos bucatile din oala si am strecurat zeama, pe care le-am pus impreuna in tava pe care am bagat-o la cuptor. Din 10 in 10 min, intorc carnea sa se patrunda bine pe toate partile. Cand s-a facut carnea, amestec usturoiul pisat cu vinul, bulionul si 2-3 lg de zeama din tava. Pun cate o lingura din amestec pe fiecare bucata si pun inapoi la cuptor. Peste 10 min intorc carnea si pun si restul de bulion peste ea. Mai las 10 min si opresc focul.

Este friptura care imi place cel mai mult!!!  Cel mai bine iese cu vin de casa!






BRADUTI (DE POST)

Necesar: 1 kg biscuiti Fitnes, 400 g zahar pudra, 200 g nuca macinata, 1 pachet margarina, 150 g cacao, 1 borcan compot de cirese.

In reteta asta ar fi trebuit sa folosesc coniac sau visinata, dar cum le pregateam pentru copii mici, nu m-am riscat si am folosit compot de cirese.

A facut “praf” biscuitii cu sucitorul, pe care l-am trecut peste ei, asa cum intinzi foaia de placinta. Am amestecat biscuitii pisati cu zaharul pudra si  cacaua. Am frecat margarina cu nuca pisata (am dat-o prin rasnita de zahar) si am adaugat compotul cate putinel, omogenizand bine, apoi am pus-o peste  biscuiti, si m-am apucat de framantat.
Ar fi trebuit sa fac bradutii cu forma speciala, pe care am imprumutat-o in sensul asta, dar cum era (doar) ora 11 noaptea si forma trebuia batuta de masa sa cada brazii, iar toata casa mea dormea, am ales sa-i modelez in mana. Pana la urma au semanat cu niste braduti pentru ca am gasit niste ornamente senzationale, (si bune la gust) stelute si globulete. I-am pus pe tava si i-am "nins" cu nuca de cocos.

Observatii: Sunt foarte buni si prind la publicul junior. Mi-au iesit cam 100 bucati.









PRAJITURA CU PERE SI CIRESE NEGRE DE POST


Necesar: 4 pere mari, 1 borcan de compot de cirese negre, 1 pachet margarina, 1 cana zahar si inca trei linguri, 1 lgta scortisoara, 2 plicuri zahar vanilat, 1 praf de copt, 2 cani de faina.

Am taiat perele cubulete si le-am pus in tava tapetata cu hartie de copt, dupa ce am uns hartia cu margarina si am presarat-o cu zahar.le-am dat la cuptorul incins sa se coaca un pic. Deasupra am pus cateva cirese din compot, 3 lg de zahar si scortisoara. Nu prea am luat in calcul faptul ca perele sunt mai zemoase decat merele si m-am trezit cu o gramada de suc in tava. Am facut o compozitie din margarina topita la microunde, zahar, zahar vanilat, faina, praful de copt si compotul de cirese. Mi-a iesit o compozitie de culoare mov, pe care am turnat-o in tava, peste perele zemuinde. Am pus-o la cuptor pentru 35-45 min.  Am lasat-o sa se raceasca putin, dupa care am rasturnat-o. A iesit excelenta desi nu prea aspectuoasa (in ultima poza sunt cele din dreapta) si un pic sfaramicioasa.






duminică, 25 decembrie 2011

RATA UMPLUTA LA CUPTOR


De Craciunul asta am vrut sa fac ceva nou, asa ca atunci cand am gasit rata asta, nu am pregetat sa o cumpar. Recunosc ca am fost un pic cam reticenta la citirea retetelor de pe net, dar combinatia fructe si carne este chiar reusita, (mai ales ananas cu carne)!

Necesar: o rata de 2 kg, 4 portocale mici, 4 mere, 20 prune uscate, 3 lg de ananas cuburi (din conserva), 1 cana de orez fiert, 2 cepe, 1 pahar vin rosu, 1 lgta sare, ½ lgta piper, 1 lgta boia dulce, 1 lg busuioc uscat maruntit, 1 lg tarhon, 1 lg maghiran, 1 lg oregano. 

Am spalat bine rata, care era déjà “epilata”, am scos surplusul de grasime si am frecat-o cu un amestec din sare, piper si ierburile uscate si maruntite, si pe dinauntru si pe dinafara, apoi am bagat-o inapoi la frigider pentru o ora.  Incercati sa scoateti grasimea dar sa lasati pielea, ca sa o puteti coase mai usor si nu prea strans,  sa nu plesneasca.
Am pus orezul la fiert si prunele intr-un castronel cu apa rece. Am curatat doua  mere si le-am taiat cubulete mici. Am scurs prunele si le-am taiat patratele, dupa ce le-am scos samburii. Am amestecat fructele cu orezul fiert pe jumatate. Am umplut rata bine, mai exact am indesat-o cat s-a putut (cred ca nu a fost asa satula in viata ei J!). Am cusut-o cu ata normala, pentru ca nu am avut din cea alimentara, pe care am pus-o in mai multe fire.  Am pus rata, umpluta si cusuta, intr-un vas de yena. Am taiat alte doua mere curatate de coaja,  felii, pe care le-am pus in jurul ratei, si doua portocale curatate de coaja si samburi, taiate felii,  peste rata, si am dat-o la cuptorul incins. Daca aveti cuptor cu temporizator,  puneti-l la 60 min si faceti-va restul de treaba. Mie mi-a fost frica sa nu se arda, si m-am uitat mai des la ea, dar m-am linistit cand am vazut cat lichid au lasat merele si portocalele. Dupa ce a trecut ora, am scos-o din cuptor, am intors-o cu burta in sus, (sa fie uniform bronzata, nu?) peste care am pus cele doua cepe taiate feliute si portocalele ramase curatate si taiate cuburi. Am bagat-o inapoi in cuptor, unde am mai lasat-o cam 45 minute.
Am servit-o fara nici o garnitura, este destul de consistenta si fara ajutor, doar cu castraveti murati.


Observatii: Ar fi fost bine sa o dezosez pe dinauntru, as fi putut sa o tai felii la servire, dar la viteza in care am facut-o mi-a fost frica  sa nu o stric.
















VERDEATA LA CONGELATOR PENTRU IARNA


Mie nu-mi place prea tare gustul leusteanului uscat, care stiti foarte bine ca nu are acelasi gust cu cel verde, asa ca pun de vara cat de mult pot la congelator. De fapt in fiecare iarna un sertar intreg este doar pentru verdeata.
Patrunjel pun doar daca este romanesc, pentru ca cel cu frunze mari, care nu stiu de unde provine, nu are gust bun dupa ce a stat la congelator, zici ca mesteci iarba!!
Mararul se tine bine, si telina la fel! Mai pun busuioc, maghiran si cam orice verdeata gasesc la piata.

Metoda este extrem de simpla. Spal bine verdeata, o aleg de cozile mari, o toc si o pun in pungute mici, cat  folosesc o data. Scot cu grija aerul din pungute, apasand usor sa nu le sparg, sa ocupe mai putin loc. Ca sa nu incurc pungutele, care dupa ce ingheata nu se mai deosebesc, le fac noduri diferite. Sa nu radeti!!! Leusteanul are doua noduri, patrunjelul unul, mararul funda…etc. Dar daca gasiti pungute colorate si mai bine.





COASTE DE PORC LA CUPTOR


Necesar: coasta de porc (cam 1.5 kg), 1 lgta sare, ½ lgta piper, 1 lg  tarhon, 1 lg maghiran, 1 lg oregano, 1 lg boia dulce, condimente pentru carne de porc, ulei. 

Am luat o coasta de porc excelenta, groasa, de pe care am scos cam 4 cm de carne si pe care  tot a mai ramas carne. Am separat coastele, cate una, si am bucatit si carnea in fasii de 3 cm.  Am pus toate condimentele intr-un castron, pe care le-am amestecat, si peste care am turnat 3 lg ulei. Am omogenizat amestecul si am uns cu el toate coastele si bucatile de carne. Pe acestea le-am asezat intr-o cratita la frigider, sa se marineze un pic (cam o ora).
Le-am pus in tava, am turnat o cana mare de apa peste ele si le-am pus la cuptorul incalzit. Din cand in cand le-am intors. Se cunoaste cand sunt gata, incepe sa se desfaca carnea de pe os. 

Eu le servesc cu cartofi natur si muraturi.








CIORBITA DE “COSURI” DE PUI


Necesar: 10-12 spati de pui, 5 cartofi mari, 3 morcovi, 5 cepe, 1 ardei rosu, 1 cana de orez, 1 l bors, 1 cana bulion, 1 leg de leustean, 2 oua.

Am spalat bine cosurile de pui si i-am pus in oala cu presiune, impreuna cu legumele curatate, spalate si taiate si orezul. Am inchis oala si intr-o jumatate de ora erau fierte. Am pus borsul incalzit  si bulionul, apoi am gustat de sare. La sfarsit am mai adaugat 2 lg de ulei si oualele batute bine. Am lasat sa mai dea un clocot si am oprit, apoi am adaugat si leusteanul.

Observatii: Puteti acri si cu zeama de varza, dar atentie la sare!



marți, 13 decembrie 2011

VINETE MURATE


Necesar: 20 vinete micute (10 – 12 cm), 1 conopida, 1 varza alba, 1 telina, 1 ardei iute, 1 legatura patrunjel si 2 legaturi telina, otet, sare, boabe de piper si mustar, foi de dafin, frunze de vita de vie si de visin.

Am taiat cozile vinetelor si apoi le-am taiat in patru pe lungime, cam trei sferturi. In interiorul lor am pus sare mare, cam 1 lg in fiecare vanata, si le-am lasat ca sarea sa extraga sucul amar din ele, cam 30 minute. In timpul asta am tocat fideluta varza si telina, am desfacut in buchetele foarte mici conopida, si verdeata am tocat-o marunt. Le-am amestecat pe toate si le-am frecat cu putina sare, sa se inmoaie. Dupa ce vinetele si-au lasat sucul,  le-am spalat bine si le-am lasat la scurs. Am pus intr-o cratita pe foc 500 ml otet, 2 l apa, 1 lg sare mare, 2 lg zahar, boabe de mustar si piper, 2 foi de dafin. Am pus vinetele pe rand in otetul care clocotea si le-am lasat cam 10 min la inmuiat. Le-am scos, le-am scurs, le-am umplut cu amestecul de varza si le-am pus la borcan, impreuna cu ardeiul iute, deasupra frunzelor de vita de vie si visin. Imi facusem planul sa le leg cu cozile de la telina, dar m-a luat mana pe dinainte si le-am tocat si pe ele. Am completat spatiul din borcane cu conopida si telina frunze si am pus deasupra otetul, am inchis borcanele si le-am dus in beci.

Observatii: Sunt bune peste vreo doua – trei  saptamani.









ZARZAVAT PENTRU CIORBA

Necesar: 4 kg rosii coapte, 3 kg ardei gras colorat, 3 dovlecei mari, 5 legaturi patrunjel verde, 2 legaturi telina,  sare, conservant.

Am dat rosiile prin masina speciala pentru rosii, am tocat ardeiul si dovlecelul cubulete, si verdeata marunt.
Le-am amestecat pe toate si am pus 6 lg sare si 1 lg de conservant. Am pus la borcane si am dat la beci.
Mi-au iesit 7 borcane de 800g si 11 de 400g.






CIORBITA DE COASTA AFUMATA DE PORC

Necesar: coasta afumata de porc, 6 cartofi mari, 4 morcovi, 5 cepe, 2 ardei rosu, 1 legatura leustean, bors, bulion, sare.

Am curatat si taiat cuburi cartofii, feliute rotunde morcovii, maruntel ceapa si fasii ardeiul rosu. Coasta afumata am taiat-o bucati (eu nu o spal). Am pus totul in oala cu presiune de 6 l si am umplut-o cu apa, cam 80 %, altfel, iese odata cu aerul si lichid. Intr-o jumatate de ora era fiarta si fluiera de zor. Am deschis-o dupa ce s-a linistit si am adaugat borsul fiert separat si bulionul. Am lasat sa dea un clocot si am gustat de sare. Am oprit focul si am adaugat leusteanul (de la congelator).

Observatii: Daca nu aveti bors, puteti acri ciorba si cu sare de lamaie (cam 1 lg si jumatate la oala de 6 l).