duminică, 29 iulie 2012

COMPOT DE CIRESE

Asa cum fac eu toate compoturile pentru iarna, si cel de cirese nu iese din tipar. Procedeul este acelasi, indiferent de cantitati.
Necesar: 1 kg cirese coapte bine (atat am avut eu la momentul asta), 2,5 l apa, 1300g zahar, 1 rulou de scortisoara.
Am pus in borcane ciresele, curatate doar de codite si spalate bine, iar apa cu zaharul si scortisoara am pus-o pe foc. Cand a dat in clocot, am  turnat cu grija cate putin in borcane, pana la umplere,  pe care apoi,  le-am  inchis bine si le-am fiert cam 20 min dupa ce-a clocotit apa in care le-am pus (apa rece).
Observatii: Puneti zahar dupa gustul vostru si in functie de dulceata fructelor.  Din cantitatile astea mi-au iesit 5 borcane de 800g.



SUPA CREMA DE MORCOV


Necesar: 7 morcovi mari, 2 cepe mici, 4 cartofi, ½ telina, 200 ml lapte, sare si piper.

Am pus toate legumele, bucatite, la fiert cu sare si piper, si cu apa cat sa le acopere. Cand au fost gata le-am scurs, le-am pus in blender, am adaugat laptele si cata zeama a mai necesitat (din cea in care au fiert). Am pus in vasul din care am servit si am mai potrivit-o de sare si piper. Daca va place dulce, lasati-o asa.
Am servit cu crutoane si verdeata.




OREZ CHINEZESC CU OU


Imi trebuia o garnitura pentru somnul african cu sos chinezesc, asa ca am facut ceva tot chinezesc.

Necesar: 1 ceasca orez cu bob lung, 1 ceapa, 1 ardei gras rosu, 1 ceasca porumb de la conserva, 1 ceasca mazare de la conserva, 2 lg sos de soia, 2 oua, sare si piper.

Am tocat ceapa si am pus-o la calit in ulei incins, impreuna cu ardeiul tocat. Am adaugat orezul clatit in cateva ape, si am adaugat apa, cate putin, doar cat sa nu se arda orezul. Cand a fost aproape gata,  am adaugat sosul de soia, porumbul si mazarea, apoi am batut oualele bine si le-am adaugat si pe ele. Am mestecat mereu,  sa se faca oul. Am potrivit de sare si piper.

Observatii: Totusi, ca sa arate mai bine la sfarsit, faceti invers, puneti  mai intai oul si apoi porumbul si mazarea. Iar oul, incercati sa-l prajiti mai intai intr-un colt al tigaii, apoi sa-l amestecati cu orezul. Eu nu am facut asa si, desi gustul a fost acelasi, prezentarea a suferit un pic.

Merge si ca garnitura, dar si ca fel principal.






CLATITUTE CU LAPTE PRINS


Am pus la prins 2 l de lapte de vacuta, bun. Cu jumatate din el am facut niste clatite micute, bune rau, pe care le-am servit cu dulceata de pepene rosu.

Necesar: 1 l lapte prins, 3-4 lg zahar, 1 praf de copt, 3 oua, 1 canuta mica apa minerala, 500 g faina, 1 esenta de vanilie, 2 plicuri zahar vanilat, 200 g nuca macinata.

Am amestecat oualele cu zaharul, zaharul vanilat, esenta  si apa minerala, am adaugat faina si laptele prins, apoi nuca macinata mai mare. Aici este momentul sa verificati daca este prea subtire sau prea gros aluatul, si sa mai puneti ca atare, lichid sau faina.
Am pus in tigaia unsa cu ulei incins,  cu polonicul mic, cate trei gramajoare, pe care le-am intins si incercat sa le ovalizez cu lingura. Cand au fost prajite pe o parte, le-am intors cu o spatula, caci nu aveam cum sa le arunc pe toate trei odata.
Le-am pus cate o lingurita de dulceata de pepene si le-am rulat incet.

Au fost foarte de efect (daca pot sa spun asa), iar copii au fost incantati  nu doar de gust ci si de  marimea mica, facuta ca pentru ei.















duminică, 22 iulie 2012

PRAJITURA DIN ALBUSURI CU NUCA SI STAFIDE

Prajitura asta poate veni la pachet cu o ciorba de burta. Inainte sa incepeti sa va stoarceti creierii incercand sa va dati seama care este treaba cu ele doua, va spun eu: la ciorba de burta am folosit doar galbenusurile, asa ca nu era sa arunc bunatate de albusuri, si cum copii mei nu se prea omoara cu bezelele...
Necesar: 8 albusuri, 150 g zahar, 5 lg faina de secara,100g  nuca macinata, 150 g stafide mari negre, 1 lg pudra de roscove, 1/3 lgta scortisoara.
Am batut 7 albusuri tari cu zaharul. Am adaugat faina si am pus compozitia in tava. Am batut ultimul albus cu 1 lg zahar, 1 lg pudra de roscove si scortisoara, si am presarat-o deasupra aluatului alb din tava. Cu un bat de frigarui am amestecat cele doua culori, apoi deasupra am adaugat nuca macinata si stafidele taiate cu cutitul. Am dat la cuptor pentru 15-20 min.









TORT CU CREMA DE COCOS

Dr.Oetker s-a gandit sa mai scoata ceva nou (sau poate de-abia acum am vazut eu): budinca cu cocos, asa ca a luat fiinta tortul asta.
Necesar:  2 plicuri budinca de cocos, 2 galbenusuri, 150 g zahar, 700 ml lapte, 200 g margarina, 400 g piscoturi, 2 plicuri zahar vanilat, 4 lg nuca de cocos rasa, 1 esenta rom.
Am facut budinca, adaugand praful amestecat cu 6 lg de zahar si dizolvat cu 100 ml lapte, in laptele fierbinte de pe foc. Am lasat-o la racit. Am inmuiat margarina, am batut-o bine cu zaharul si zaharul vanilat, cu galbenusurile, apoi am adaugat budinca cate o lingura amestecand bine, pana la omogenizare, dupa fiecare. Am pus si o esenta de rom. La sfarsit am adaugat si fulgii de nuca de cocos.
Am inmuiat piscoturile in lapte, le-am pus unul langa altul, formand blatul, apoi am intins crema. Am pus din nou un rand de piscoturi inmuiate, apoi unul de crema, pana am avut trei straturi. Am terminat cu unul de crema. Am dat la frigider pentru cateva ore.











LASAGNA

Ma innebunise  fii’mea cea mare cu lasagna ei! Mi se parea asa o chestie complicat de facut…! Sigur ca exista si posibilitatea sa iau una semi-preparata, pe care sa o arunc un pic la cuptor, dar cum eu ma feresc de chestii “semi-pre” care cuprind carne tocata, mi-am luat inima in dinti si m-am apucat de treaba.
Am avut un pachet de foi de la Monte Banato, care pachet are  reteta lui, la indemana,  asa ca nu mai trebuie sa te agiti sa cauti. Singura observatie ar fi ca,  400 g de carne tocata, cum scrie pe cutie, mi se pare prea putin pentru 375 g foi. Eu am pus 550 g de carne si tot putin mi s-a parut. Sau poate ca asa trebuie, vorba ceea “mai rarut, ca-I mai dragut!”
Necesar: un pachet de foi lasagna de la Monte Banato, 550 g carne tocata, 1 pachet margarina, 4 lg masline, 4 lg faina, 500 ml lapte, 1 lgta nucsoara macinata, 1 lgta rasa piper macinat, 700 g rosii proaspete (sau 2 conserve), 2 cepe, 2 morcovi, 3 catei usturoi pisati, cateva fire de patrunjel cret.
Am inceput mai intai sa fac  sosurile.
Sosul béchamel l-am facut punand cele 4 lg de faina in 150 g margarina fierbinte, apoi am adaugat laptele cate putin, lasand sa se ingroase, inainte sa torn inca putin. La sfarsit am adaugat sare, piper si nucsoara.
Sosul bolognese l-am facut punand ceapa tocata marunt la calit in restul de ulei incins. Peste ea am adaugat morcovul si usturoiul, taiate cubulete foarte mici. Am pus peste ele si carnea tocata, pe care am lasat-o pana si-a schimbat culoarea, apoi am adaugat si rosiile proaspete, tocate marunt, cubulete, fara sa le mai dau pielita jos. Daca va e mai usor,folositi conserve de rosii gata taiate si despielitate. Am adaugat 500 ml supa si am lasat pe foc pana a  mai scazut un pic. Am condimentat cu sare, piper si patrunjel verde.
Cum nu aveam parmezan la indemana si cum nici nu-mi venea sa dau 11 lei pe 4 linguri de parmezan (care nici nu prea imi place), am folosit o branzica “speciala” facuta de mine, cand am uitat pe aragaz 2 l de lapte, mai mult decat trebuia J!!!
Asa ca, sosurile fiind gata, m-am apucat de asamblat. Am uns bine cu margarina o tava de yena, am turnat un pic de sos bechamel si putin bolognese, apoi am pus primul strat de  foi de lasagna. Peste ele am pus sos bechamel, apoi bologneze, am intins bine si am faramitat si presarat branzica  mea. Apoi iar foi de lasagna, sosuri, branzica....pana am terminat cu ele. Peste ultimul rand de foi de lasagna am turnat tot ce mai ramasese din sosul bechamel, si restul de margarina, taiat cubulete, presarate pe toata suprafata. Cum mai aveam si ceva sos bologneze (fara carne), l-am turnat incet pe lateralele tavii, sa se prelinga pana la fundul tavii. Am acoperit tava cu folie de aluminiu, am pus-o in alta tava (pentru ca nivelul de lichid era pana la buza tavii, si nu am vrut sa curga in cuptor), si am pus-o la cuptorul incins pentru 30 minute, apoi am dat folia jos si am mai lasat 10 minute.
Minunata dupa cum va spuneam, dar cam alergai dupa carne!
























miercuri, 11 iulie 2012

BRUSCHETE CU ROSII SI ARDEI

Stiu ca astea nu sunt bruschetele originale (de la mama lor), dar sunt originale pentru mine.
Necesar: 1 bagheta, 6 rosii mari coapte, 6-7 catei usturoi, 1 ardei rosu mare, 1 ardei gras verde, 1 legatura marar, 1 legatura patrunjel, 3-4 lg ulei de masline, sare si piper, 1 feliuta cascaval.
Am taiat bagheta in felii groase de 1 cm, pe care le-am pus la cuptor vreo 10 min. Le-am scos, le-am frecat cu usturoi si le-am picurat cu putin ulei de masline. Rosiile le-am tocat cubulete marunte (fara sa le scot pielitele si semintele), ardeii la fel.  Le-am amestecat cu verdeata tocata marunt, cu 1 lg de ulei si le-am potrivit de sare si piper.  Am aranjat deasupra fiecarei felii cate o lg de compozitie, iar deasupra ei am taiat cubulete foarte mici de cascaval. Le-am mai dat la cuptor pentru cateva minute.

Am servit calde.
Observatii: Din cantitatile astea mi-au iesit cam 26 de bruschete.