luni, 25 mai 2020

Fantezie cu capsuni

Vrei o prajitura usor de facut, in doar 20 minute? Fara copt, fara efort ? Gustoasa si racoroasa? Si clar economicoasa? (credeti sau nu, o casoleta intreaga, 12 portii generoase, m-au costat aprox 17 lei 😃**... deci aproximativ 1.40
lei bucata).
Am numit-o fantezie...ca din imaginatie s-a nascut reteta 😃.

Necesar: 1 pachet de biscuiti de 450g Petit Beurre, 2 iaurturi Expression cu capsuni, 200 ml frisca lichida Meggle, 200 ml lapte, 1 plic de Crem Ole de capsuni.

Am batut frisca bine si am oprit cateva linguri separat, apoi am adaugat iaurtul Expression de la Pilos, cu capsuni, care este , de fapt,  un mousse cu branza proaspata si iaurt si 20% fruct, dupa ce l-am amestecat bine in cutia lui. Deja aici cand frisca intra in contact cu iaurtul se formeaza ca o crema. Puteti sa va opriti si aici cu pregatitul si sa "umpleti" biscuitii.

Eu am mai adaugat si Crem Ole-ul si laptele, sa fie mai spornica. In functie de cat de tare va iese crema, mai puteti sa adaugati cate un pic de lapte, pana se manevreaza usor. Ba chiar e mai bine daca este un pic mai moale, abia insiropeaza mai repede si biscuitii.

Intr-o casoleta de plastic mare, am asezat o folie alimentara (sa pot scoate prajitura usor) si m-am apucat de montat.  Un rand de biscuiti, unul de crema, unul de biscuiti...etc...pana am terminat biscuitii, fara sa-i insiropez.

Am asezat 6 randuri de biscuiti, si pe ultimul un pic de crema si frisca oprita de mai devreme.

Am dat la frigider, unde trebuie lasata peste noapte sa se inmoaie si biscuiti.
La servire am adaugat nuca de cocos colorata (am gasit mai demult la Auchan, acum nu am mai vazut), capsuni din curte si rulouri cu ciocolata taiate in 3 (sunt la Lidl).

Ma repet, nu insiropati, altfel se vor inmuia prea tare biscuitii si se va strica baza.
Pachetele de biscuiti la 450g, gasiti si la Kaufland si la Lidl, ambii sunt foarte gustosi.


** Luand in calcul doar pretul a 200 ml dintr-o cutie de 1 litru de frisca care costa in jur de 12 lei).














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu